Archive for 'Fun'
Tricouri interactive
Posted on September 2, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun, Marketing, Telecom.
Acum aproape un an în prezentarea de la Webstock am susținut că modurile de aplicare a tehnologiei mobile sunt practic infinite. O companie din Marea Britanie specializată în folosirea acestei tehnologii a făcut un parteneriat cu o firmă care vinde tricouri și a creat o aplicație prin care poți rezolva un puzzle imprimat pe tricou folosind un telefon mobil (smartphone) . O idee excelentă, bazată pe o soluție intitulată Popcode care permite și alte implementări. Vă las să urmăriți clipul video pentru a înțelege mai ușor despre ce este vorba:
via the augmented reality blog
No Comments
Rain
Posted on August 29, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun.
Luna trecută am fost la un super concert. La 15 metri de scenă am trăit muzica alături de Mika și nici cele peste o sută de poze, nici cele mai inspirate cuvinte nu pot reda ceea ce am simțit acolo, de aceea nu am scris nimic pe blog. Cine este curios să vadă cum a fost îi recomand o vizită la piticu.ro. Toată stima pentru Orange care a adus un artist de talia lui Mika în România gratuit pentru fani și care m-a făcut să vizitez litoralul românesc deși anul acesta era tăiat de pe listă. Mâine am mari așteptări de la ceea ce ar trebui să fie cel mai tare concert pe anul acesta – este formația pe care o ascult constant de mai bine de 20 de ani – și cum prognoza meteo ne amenință cu ploaia am pus o piesă tematică
No Comments
Filme cu mercenari: de la The Wild Geese la The Expendables
Posted on August 22, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun.
Unul din primele filme cu mercenari pe care l-am văzut si printre cele mai bune din această categorie din punctul meu de vedere este The Wild Geese. Filmul este vechi (din 1978) și se bazează pe doi actori clasici (Burton și Harris) acompaniați de actorul de acțiune al momentului Roger Moore (Sfântul, James Bond). L-am vizionat pe casetă video, cu o traducere aproximativă, singurul mod de a vedea filmele mai bune înainte de 90 (cu excepția proiecțiilor de la Cinematecă). Firul acțiunii este simplu: un grup de mercenari este trimis în Africa pentru a salva un prizonier politic din ghearele unui dictator local, iar cel care plătește misiunea are de fapt alte planuri și îi lasă pe soldați să se descurce singuri. Băieții buni triumfă în cele din urmă, dar nu fără o serie de pierderi importante și se răzbună pe cel care i-a trădat. Pentru anii 70 este un film care echilibrează momentele dinamice cu cele de instrospecție foarte bine și intra în categoria filmelor de super acțiune.
(more…)
1 Comment
Twitter Movie Trailer
Posted on August 13, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun, Internet.
Pornind de la filmul despre Facebook a apărut un trailer la un film despre Twitter, evident o parodie
Spre deosebire de Facebook unde nivelul meu de activitate este aproape de zero, Twitter a devenit una din principalele surse de știri și noutăți fiind foarte ușor de accesat de pe mobil, mai ales printr-o aplicație dedicată. Prin urmare, atunci când am timp “mort” scot telefonul și accesez Touiteur, aplicația de Android dedicată care mi se pare mai bună decât aplicația dezvoltată chiar de Twitter. Cum pe laptop folosesc TweetDeck probabil că voi testa și noua versiune de Android, dar nu mă grăbesc, îi las pe alții să descopere bugurile oarecum inerente la un soft nou. Bonus, am și propriul ziar creat cu mesajele din twitter
Video clipul de mai jos l-am văzut pe GigaOm unde mai sunt și altele
Vizionare plăcută!
No Comments
Prastie de trimis sms
Posted on July 29, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun, Telecom.
O jucărie foarte haioasă de la VR/URBAN intitulată SMSlingshot permite aruncarea de mesaje sms cu o praștie care are încorporată o tastatură pentru compunerea mesajului, un laser și un echipament radio de mare frecvență. Asistată de un proiector care luminează un perete, mesajele se pot vedea în diferite culori și pot fi transmise și pe twitter. Detalii complete găsiți în pagina produsului la VR/URBAN, în continuare un videoclip demonstrativ.
No Comments
2 piese de vazut
Posted on July 23, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun.
La final de stagiune am ajuns la Teatrul National sa vedem Tartuffe. O piesă tradițională și în același timp cu mesaje universal valabile despre natura umană, cu o punere în scenă extrem de modernă și cu interacțiune cu publicul (acest ultim aspect cred că va deveni standard în reprezentațiile teatrale ținând cont de evoluția societății într-o generație ultra conectată și activă). Vă recomand să urmăriți programarea ei la reluarea stagiunii și să luați în calcul o coadă la casa de bilete a TNB
Marți am ales terasa La Motoare și adaptarea pentru teatru a romanului “Dragostea durează trei ani” scris de Beigbeder (un autor care mă deconectează cu stilul său de copywriter, așa cum mă deconectau romanele polițiste ale lui Peter Cheyney acum 30 de ani). Plin ochi și la terasă și la zona de spectacol, unde au mai suplimentat băncile, nu am regretat ratarea concertului The Cranberries care s-a desfășurat în același interval orar. E o piesă greu de redat în cuvinte, pe care puteți să o vedeți luna viitoare, de preferat să ajungeți cu măcar 1/2 de oră înainte de ora de începere a piesei pentru a lua bilete. Mai jos un scurt clip din piesă cu o coloană sonoră aparținând … The Cranberries “Wake up and smell the coffee”.
No Comments
Spania a confirmat estimarile romanilor si 2 milioane de francezi au urmarit Cupa Mondiala pe mobil
Posted on July 13, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun, Telecom.
Dacă vă reamintiți sondajul de luna trecută, o treime din românii care au răspuns la sondajul Hattrick au mers pe mâna Spaniei la câștigarea cupei mondiale la fotbal. În același sondaj mobilul era ultima surse de informare pentru români – în timp ce 2 milioane de francezi au urmărit meciuri de la cupa mondială direct pe telefonul mobil conform La Tribune. O diferență spectaculoasă, nu?
(more…)
No Comments
Eros
Posted on July 10, 2010, by Dan Virtopeanu, under Fun.
a fost un concert frumos, ocolit de ploaie – doar câteva picături răzlețe. De foarte mulți ani îl așteptam pe Ramazzotti la București și nu m-a dezamăgit. Fără să pună accent pe garderobă și imagine, a mizat pe șarm, voce și empatie cu spectatorii prezenți la stadion. A meritat din plin