Stiri din telecom pe final de an

Posted on December 21, 2011, by , under Marketing, Telecom.

Cea mai vehiculată informație este cea despre anularea fuziunii dintre AT&T și T Mobile în SUA ca urmare a presiunii depuse de organismele antitrust care s-au temut de impactul negativ asupra consumatorilor pe care l-ar avea reducerea competiției. Un articol detaliat puteți citi în WSJ (cu abonament), situația T-Mobile devine tot mai incertă mai ales că a renunțat la investițiile în modernizarea rețelei și a pierdut aproape un milion de clienți anul acesta. Așa cum scriam la începutul anului, pentru T-Mobile USA vânzarea operațiunilor din SUA rămâne principala opțiune, să vedem către cine se vor reorienta.

RIM (producătorul BlackBerry) a fost în discuții de a vinde către Amazon (care s-a retras repede) și apoi către Microsoft și Nokia (care și-au unit forțele pentru această posibilă achiziție). RIM a avut un an greu, concurența cu iPhone și telefoanele Android i-au anulat avantajele strategice pe care le avea pe piața de smartphone, singurul argument pe care îl mai are fiind tastura fizică care este preferată de cei care nu vor telefoane touch. Pe acest segment a profitat de reculul Nokia produs de la începutul anului și doar datorită conjuncturii a reușit să se mențină în topul smartphone. Detalii tot în Wall Street Journal, interesantă este alianța Microsoft Nokia care devine tot mai strânsă, după cum anticipam.

Platforma iAd de publicitate pe mobil dezvoltată de Apple are probleme de adopție. Acum un an și jumătate îmi exprimam speranțele că Apple va încerca să facă publicitate pe mobil așa cum trebuie. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar în consecință anul acesta rămâne la distanță față de Google și este în spatele Millenial Media (care se pregătește de un IPO dacă tot nu mai au către cine să vândă). Măsurile adoptate de Apple sunt mai mult simbolice, de reducere a volumelor minime de la 500000 USD la 400000 USD (au început de la un milion), iar dincolo de problemele cu publicitarii care sunt deranjați de controlul strict al procesului de creație au probleme și cu spațiile de expunere (dezvoltatorii de aplicații sunt nemulțumiți de gradul de încărcare cu reclame din partea Apple, în timp ce Google domină vânzarea de reclame în aplicațiile din App Store).

Leave a Comment