Top 10 mobile internet trends Feb 2011

Posted on February 11, 2011, by , under Internet, Marketing, Telecom.

Cu ocazia conferinței dedicată publicității pe mobil organizată ieri de Google și transmisă live pe Youtube, Mary Meeker a prezentat un nou raport dedicat internetului pe mobil, care a tratat și zona de publicitate folosind acest media. Cu date foarte bine sistematizate, raportul nu aduce noutăți spectaculoase pentru cei care urmăresc îndeaproape fenomenul. Se punctează încă o dată creșterea constantă a telefoanelor inteligente (smartphone) care au depășit în ultimul trimestru de anul trecut vânzările de calculatoare. Avem un top 30 țări cu utilizatori 3G de unde România lipsește pentru că pragul de 4 milioane era greu de atins anul trecut după datele la 30 iunie anunțate de ANCOM, iar raportul oficial îl vom avea peste câteva luni.

Impactul rețelelor sociale este și el cunoscut, 40% din mesajele Twitter sunt trimise prin sms (cifră anunțată luna trecută), 85% din vizitele pe cea mai mare rețea socială din Japonia, Mixi (20 milioane membri), sunt de pe mobil, doar 15% de pe un computer.

Un grafic cu date recente este despre activitățile consumate cu telefonul mobil: sub o treime din timp este dedicată comunicațiilor tradiționale (27 de minute pe zi, nu înțeleg când se consumă ofertele cu mii de minute incluse în abonament), 12% alocat pentru acces pe mobi site-uri (10 minute pe zi), 9% (7 minute/zi) pentru email și 47% din timp sunt dedicate altor activități (jocuri, rețele sociale, servicii de localizare). Această cifră ne arată de fapt evoluția telefonului mobil dintr-un simplu instrument de comunicare – ce eveniment a fost când am putut să trimit și să primesc SMS pentru prima oară :) – într-un dispozitiv pe care îl folosim tot mai mult în viața de zi cu zi (sunt binecunoscute statisticile conform cărora folosirea lui pentru a afla cât este ceasul a devenit o obișnuință de ani buni) O completare la timpul petrecut cu jocurile pe mobil a venit din partea reprezentantului Google, Jason Spero, am aflat că zilnic se consumă 65 milioane de minute jucând Angry Birds pe mobil. Acum se explică de ce veniturile generate din publicitatea vândută de Google în joc sunt egale cu cele din vânzările jocului pentru fanii iPhone (pe Android jocul se distribuie gratuit). O audiență de invidiat de către orice post de televiziune din lume, nu?

Există și unele cifre controversate, se citează studiul Canalys cu vânzările mai mari ale Android față de Symbian, infirmat de restul studiilor (IDC, Gartner) și chiar de cifrele oficiale de activări comunicate de Google, se estimează un număr egal de telefoane cu suport pentru aplicații Java cu cele care suportă aplicații Symbian ceea ce este eronat și se preiau cifrele lui Chetan Sharma despre eficacitatea mediului mobil față de celelalte media, unde deși față de TV mobilul asigură o targetare de 3 ori mai precisă, este privit mult mai personal și permite interactivitate, asigură un engagement de doar 70% vs 90% TV – come on :)

Veți mai găsi multe lucruri utile în raport, nu ratați paginile 53 și 54!

One Reply to "Top 10 mobile internet trends Feb 2011"

gravatar

Think mobile: 5 sfaturi de la Google pentru o strategie de mobile marketing | Dan Virtopeanu  on March 4, 2011

[...] de prezentare. În prima parte au fost oferite cifre recente chiar de Mary Meeker din raportul Top 10 mobile internet trends iar în partea a doua Jason Spero a oferit o strategie prin care orice afacere poate adopta [...]

Leave a Comment