3 din Financial Times

Posted on January 18, 2011, by , under Internet, Telecom.

Un grafic care urmărește evoluția acțiunilor Apple în paralel cu momente din cariera lui Steve Jobs. Acțiunile Apple au atins un maxim istoric iar anunțul privind noul concediu medical al lui Jobs s-a văzut imediat într-o cădere de 8%. Cazul Jobs este unul din foarte puținele exemple de leadership total într-o multinațională cu un impact atât de evident asupra capitalizării bursiere, merită urmărit.

Rolul important pe care îl are internetul în acțiunile îndreptate împotriva regimurilor pseudo democratice. Prin prisma unei persoane care a trăit evenimentele din decembrie 89 cu urechea lipită de radio și televizorul permanent deschis mă minunez în fața unei ere complet diferită: jurnalismul cetățenilor. Telefoanele mobile multimedia cu cameră și acces la internet instant schimbă radical modul de propagare a informației, lucru remarcat și de marii jucători, ca dovadă achiziția platformei de video creat cu telefonul mobil Qik de către Skype. Numărul utilizatorilor Qik a crescut de aproape 10 ori anul trecut ajungând la 5 milioane de persoane!

Nokia renunță la serviciul nelimitat de muzică pe mobil Ovi Music în 27 din cele 33 de țări, cu precădere cele din Vestul Europei. Motivele insuccesului sunt mai multe, de la lipsa de suport din partea operatorilor de telefonie mobilă la specificul consumatorilor din țările cu grad ridicat de acces la internet. De remarcat faptul că serviciul rămâne în țările cu cei mai mulți utilizatori de telefonie mobilă de pe glob precum China, India, Indonezia, Brazilia, unde penetrarea internetului fix este neglijabilă și unde telefonul mobil reprezintă principalul mijloc de acces la informație.

Leave a Comment