Strategia de combatere a cresterii taxelor: umorul
Posted on June 30, 2010, by Dan Virtopeanu, under Business, Fun.
Acum vreo douăzeci de ani, la finalul examenului de finanțe, dl Stolojan, ministru în funcție, a schimbat câteva impresii cu unii dintre noi pe tema resurselor limitate pe care le are la dispoziție pentru a acoperi deficitul bugetar. Prima opțiune o reprezentau, în mod firesc pentru o economie liberă la început de drum, taxele – principala sursă de venituri la bugetul de stat. Eram printre puținii studenți activi (a se înțelege contabil la câteva mici srl-uri) și deja știam percepția patronilor despre nivelul exagerat al taxelor și neputința lor de a reacționa, combinată cu revolta privitoare la taxele pe care multe companii mari (în special controlate de stat) refuzau să le plătească. Propunerea mea a fost de îmbunătăți sistemul de colectare a taxelor, pentru că degeaba avem venituri frumoase pe hârtie din taxele care nu intră și în conturi. Gradul de colectare era foarte mic pe atunci și mă gândeam că un nivel de taxare mai redus ar ajuta poate o colectare mult mai bună, contribuabilii fiind mai deschiși să facă un efort suportabil. Din păcate, dl Stolojan mi-a demontat propunerea argumentând că îmbunătățirea colectării este aproape imposibilă și doar un sistem de taxe ridicat va aduce suficienți bani în conturi pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Contextul istoric al unei economii dominate de companii unde statul era principalul acționar și lipsa măsurilor împotriva acestora pentru a le obliga să-și plătească taxele a fost cel care a menținut România foarte mulți ani în topul nivelului taxelor în regiune (cel puțin din schimbul de informații pe care îl aveam cu parteneri din Cehia, Polonia, Ungaria).
Pe măsură ce procesul de privatizare a avansat și economia a început să fie dominată de companii private și nu companii controlate de stat, gradul de colectare al taxelor a scăzut, fiind înlocuit de opțiuni alternative de reducere a bazei de impozitare. Aceasta este de altfel strategia fiscală a tuturor corporațiilor mari, care uneori au soluții foarte simple de transferare a profitului impozabil în țara cu cea mai bună politică fiscală – și aici nu este vorba doar de bine cunoscutele societăți off shore, dar și de companii din țări europene cu taxe mult mai reduse decât România. Apariția sistemului de micro întreprinderi a stimulat plata legală a unor venituri de natură salarială fără a fi necesară și plata taxelor aferente, eliminând plata “la negru”. De altfel, taxele asociate salariilor sunt inadmisibil de mari dacă ne gândim că protecția socială pentru pensionari este o vorbă în vânt (am rămas plăcut surprins de recenta decizie a Curții Constituționale) iar sistemul sanitar nu funcționează decât contra cost, deși cota de asigurări sociale este consistentă.
Ajungând la recentele modificări de taxe ale unui guvern incapabil să controleze nivelul cheltuielilor (2009 e un record istoric absolut de dare de mână), primele speculații pe care le-am văzut ar fi legate de neplata acestora sau de creșterea evaziunii fiscale. Sincer, nu cred prea mult în ipoteza neplății taxelor, mai ales că discutăm de TVA, una din taxele monitorizate strict și pe care nici o companie care dorește să rămână în afaceri nu-și va permite să nu o achite. Cât despre evaziune, nu va fi cazul, ceea ce se va întâmpla în mod sigur va fi optimizarea fiscală imediată în cazul modificării cotei unice la un nivel care va stimula această modificare. Principala problemă va fi impactul negativ al cotei TVA 24% asupra consumului și obținerea efectului opus celui declarat de guvern, creștere economică negativă. Ce putem face, în afară de a căuta alte orizonturi de derulare a afacerilor și a ne înarma cu răbdare (nu văd nici o mare companie părăsind piața locală) ?
Soluția este tradiționalul haz de necaz, care ne-a permis să trecem peste confiscarea valutei într-un stat cu o economie de piață, peste dobânzi la creditele bancare de peste 100% (1995) sau peste prăbușirea leului față de dolar la jumătate în doar două luni (ianuarie-feburarie 1997). Probabil ați început să primiți și voi pe email un mesaj intitulat “propuneri de ieșire din criză” așa că nu voi reda aici decât una din propuneri, mai de sezon:
Taxa de caldura pentru vara deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfintului Guvern si nu este normal. Astfel pentru fiecare geam deschis vara , la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.
Cu răbdare și încredere vom trece și peste această demonstrație de guvernare tipic românească pe care noi am susținut-o și o sprijinim în continuare, nu-i așa?
