Lectura de iarna

Posted on February 3, 2010, by , under Fun.

Cu zăpada devenită parte din peisajul de zi cu zi în ultima perioadă am petrecut ceva mai mult timp cu lectura tradițională (cea de business fiind parte din activitatea uzuală) și m-am gândit să vă recomand și vouă același lucru. Iată și cele 3 cărți pe care mi-a făcut plăcere să le citesc luna trecută:

Cruciada mașinilor – este un SF clasic, al 5 lea din noua serie realizată pe baza lumii DUNE (cea mai bună serie SF alături de Fundația lui Asimov). Noua serie mută acțiunea cu mult înaintea apariției lui Paul Atreides și este scrisă de Brian Herbert și Kevin J. Anderson surprinzător de bine (sincer am fost destul de reținut că se vor apropia de Frank Herbert). Cruciada mașinilor este la mijlocul trilogiei care mai cuprinde Jihadul Butlerian și Bătălia pentru Corrino și pe care am găsit-o doar online (ca și Jihadul). Nu vă spun mai mult decât că-i veți urmări pe strămoșii Atreides și Harkonnen luptând să salveze omenirea de sub dominația roboților (un fel de Terminator mai sofisticați) și că e o carte care îmbină elementele SF cu multă acțiune, deci lejer de citit pentru amatorii genului.

Castelul din nori s-a sfărâmat – ultima carte din seria lui Stieg Larsson încheie seria aventurilor lui Lisbeth Salander și Mikael Blomkvist – de data aceasta autorul trecând de la stilul policier spre thriller. Rămân și câteva enigme de descifrat, dar cursul romanului se îndreaptă spre confruntarea finală dintre bine (întruchipat de cetățenii suedezi) și rău (întruchipat de unii funcționari suedezi ai serviciilor secrete și din justiție). Pentru a rămâne optimiști binele învinge și de data aceasta, iar cartea te prinde (nu la fel de mult ca prima din serie, Bărbați care urăsc femeile)

Moarte și portocale la Palermo / Cenușă și orhidee la New York – un roman pe care l-am recitit după mulți ani (25 cred) și care atunci m-a fascinat, intrând în categoria romanelor Bond, pe care le-am citit în franceză, fiind interzise la publicare înainte de 89). La recitire, fiindcă între timp lucrurile s-au schimbat foarte mult, intrând și noi în zona capitalistă, descrisă atunci de autori cu lux de amănunte (apăreau multe mașini “tari” și mi se părea super ca un român să se dea prin atâtea mașini în timp ce la noi opțiunile erau Dacia, Aro, Renault) nu am mai simțit aceeași plăcere și probabil că pentru cine nu a trăit în perioada comunistă romanul i se va părea de duzină. Cu toate acestea, cartea lui Vintilă Corbul și Eugen Burada se încadrează în colecția de romane polițiste alături de Peter Cheyney sau James Hadley Chase, așa că dacă vă place genul, relaxați-vă :)

2 Replies to "Lectura de iarna"

gravatar

Radu Boncea  on February 4, 2010

Ciclul Dune si Fundatia sunt de departe preferatele mele. Nu am citit insa cartile scrise de Herbert fiul cu toate ca sunt un fan.

Nu am gasit cartile la vremea respectiva si intre timp am cam uitat sa mai caut.

Ti-as recomanda si trilogia Marte (rosu, verde si albastru) scrisa de Kim Stanley. Este un gen aparte de Dune si Fundatia, dar extraordinara prin prisma veridicitatii tehnologice si a felului in care societatea umana poate evolua.

gravatar

Dan Virtopeanu  on February 5, 2010

Mulțumesc de recomandare, nu știam despre trilogia Marte, online nu le-am văzut disponibile, poate le găsesc prin librării :)

Leave a Comment