Distractie maxima la o incercare de teapa prin telefon

Posted on January 28, 2010, by , under Fun, Personal, Telecom.

Probabil că aţi auzit de apelurile telefonice prin care sub diferite pretexte vi se se cere să comunicaţi informaţii personale (CNP) şi/sau să tastaţi o serie de combinaţii pe telefon. Consecintele pot fi utilizarea creditului sau obţinerea controlului asupra telefonului în scopul efectuarii unor apeluri de reîncărcare sau apeluri taxate peste tariful de bază (apeluri internaţionale pentru că apelurile premium sunt ţinute bine sub control de operatorii din România spre deosebire de alte ţări). Ei bine, spre amuzamentul meu am primit un astfel de telefon. Pentru amuzamentul vostru (cât şi pentru cine e curios să afle cum se derulează o astfel de convorbire) am să redau apelul (cu aproximaţie, nu am înregistrat convorbirea, dar cred că am surprins esenţialul). Have fun 😀

Mai pe seară primesc un apel de la un număr ascuns la care răspund: -Bună seara!
El: Bună seara! Mă numesc Dumitru George de la departamentul tehnic Orange şi v-am sunat pentru o verificare. Dumneavoastră sunteţi abonatul care are acest număr de telefon?

(tipul vorbeşte repede, ferm, dar cu puternic accent maghiar pe care-l recunosc foarte uşor, ceea ce-mi ridică primul semn de întrebare: nume pur românesc, foarte rar întâlnit la co-naţionalii noştri. al doilea semn de întrebare numărul ascuns, al treilea fiind titulatura departamentului – din păcate pentru el nu ştia de colaborarea noastră directă cu Orange în care toate apelurile pe care le-am primit au fost de pe un număr identificabil. Începem jocul)

Eu: Da, eu sunt, dar telefonul e pe firmă nu e al meu…

El: Dar dumneavoastră îl folosiţi de obicei?

Eu: Da, eu.

El: Stimate domn, v-am sunat pentru că în sistemul nostru a apărut acum 20 de minute un apel care va fi facturat cu 200 de Euro, ceea ce este neobişnuit. Aţi sunat cumva în străinătate?

(din acest moment beculeţul de alarmă clipeşte intens în mintea mea)

Eu: Nu, nu am sunat în străinătate…

El: Sunteţi sigur? Telefonul îl folosiţi numai dumneavoastră?

Eu: Da

El: Nu a avut nimeni acces la telefon în ultima vreme?

Eu: Nu, nimeni.

El: Atunci trebuie să facem o verificare.

Eu (binevoitor): Cred că am primit un sms acum 20 de minute. Să fie de la el? Vreţi să vi-l trimit? 😛

El (imperturbabil): Stimate domn, la noi în sistem apăreţi cu 200 de Euro pe care va trebui să-i facturăm! Înţelegeţi?

Eu (par speriat): 200 Euro? Nu se poate!

El: Stimate domn (vedeţi cât de protocolar este? 😀 ) dacă dumneavoastră nu aţi făcut nici un apel care să vă încarce factura, putem să facem ceva pentru a scoate aceşti 200 de Euro din factură!

Eu (uşurat): Daa? Şi cum putem face asta? (sunt foarte cooperant)

El (pe un ton profesoral): Pentru aceasta trebuie să introducem telefonul dvs în sistemul nostru de verificare şi după verificare putem scoate cei 200 de Euro din factură (vai ce uşurat mă simt :p ) . Pentru aceasta este nevoie să ştiţi codul fiscal al firmei. Nu trebuie să mi-l spuneţi acum, dar este important să-l ştiţi! Ştiţi codul fiscal?

Eu: Da, desigur.

El: Perfect! Acum pentru monitorizarea telefonului dumneavoastră va trebui să apăsaţi tasta ok. Tasta ok este cea aflată deasupra tastei verzi sau în centru. Puteţi apăsa tasta ok acum?

Eu (complet neştiutor, mă pregătesc de distracţie): Îmi pare rău nu ştiu care este tasta ok… Şi nu am nicio tastă verde (ceea ce este chiaradevărat)

El: Ce telefon aveţi?

Eu (după o ezitare): Nokia…

El: Ce model?

Eu: De unde să ştiu ce model? E Nokia…

El: Şi nu aveţi o tastă în mijloc? Aceea e tasta ok.

Eu (mă uit la E72 să văd ce aş putea să improvizez şi văd că butonul din mijloc e încadrat de un pătrat negru cu margine albă aşa că mă decid că pătratul e o altă tastă, iar marginea albă o alta – tras de păr, ştiu, dar convorbirea a avut un ritm alert): Păi eu în mijloc am 3 taste!

El: Nu, poate aveţi o tastă în stânga, una în mijloc şi una în dreapta. Uitaţi-vă!

Eu (mă uit): Nu, telefonul are 3 taste în mijloc (îmi muşc buzele să nu zâmbesc)

El: Uitaţi-vă în stânga, acolo aveţi o tastă!

Eu (mă uit, să par mai autentic şi bag): Nuuu! În stânga am 4 taste (ceea ce e adevărat: sus e tasta meniu/opţiuni, dedesubt sunt tastele de home şi calendar şi sub ele este tasta de închidere, reject)

El: Nu puteţi avea 4 taste. Aveţi una în stânga, una la mijloc şi una în dreapta.

Eu: Staţi să mă mai uit odată (pauză, mă uit la telefon). Ba nu, am patru taste în stânga (iar pauză) 3 la mijloc (iar pauză) şi patru taste în dreapta (E 72 are tasta de Exit, dedesubt sunt cele de contact şi email şi sub ele tasta de apel)

El (uşor descumpănit): Sunteţi sigur?

Eu (extrem de ferm): Foarte sigur! Doar m-am uitat acum la telefon: am 4 taste în stânga, 3 la mijloc şi 4 în dreapta (în sinea mea încercam să-mi imaginez faţa consternată a lui “Dumitru George” care a dat peste un mega idiot care nu ştie ce telefon are şi vede câte 4 taste în părţi şi 3 în mijloc)

El (o uşoară pauză): Am înteles domnule! Atunci o să facem astfel. Am să vă rog să introduceţi de la telefon tasta steluţă o sută şi diez.

Eu : Staţi puţin să notez ce să fac. (o scurtă pauză) Gata, am luat o hârtie, mai îmi spuneţi o dată ce să fac?

El: Să introduceţi de la telefon tasta steluţă urmat de 100 şi diez.

Eu (scriu pe ceva şi fac o pauză): Aha… Mai îmi spuneţi o dată cum vă cheamă (aici cred că se aprinde beculeţul lui)

El (calm): Mă numesc Dumitru George de la Departamentul tehnic Orange.

Eu (relaxat): Şi de m-aţi sunat de pe un număr ascuns?

El (pregătit): Pentru că departamentul tehnic este separat de cel de Relaţii Clienţi, nu vă pot suna de la 411, vă sun de la un calculator de aceea nu se vede numărul de telefon.

Eu: Aha. Şi acum trebuie să introduc *100# (cine nu ştie, acesta este accesul la meniul interactiv Orange, care foloseşte sistemul USSD, un sistem folosit printre altele la o soluţie de mobile banking locală)

El: Da

Eu (nu mă mai pot abţine şi zâmbesc): Întrucât îmi cereţi să introduc ceva pe telefon presupun că nu vă deranjează dacă-l sun mai întâi pe reprezentantul Orange de vânzări, nu?

El (exasperat): Mai dă-te’n p**a mea!

Eu (râd cu gura până la urechi): Ţi-am tras-o!

El închide şi eu continui să râd copios 😀 Lăsând gluma la o parte, vă recomand să fiţi foarte atenţi la orice apel de pe un număr ascuns care vă cere să efectuaţi anumite operaţiuni cu telefonul. La fel, nu vă recomand să apelaţi numere necunoscute care vă dau bip, dacă e cineva care chiar vrea să vorbească cu voi va reveni sau vă trimite un sms. Apropo de sms, mai am o poveste haioasă să vă spun, dar rămâne pe altă dată.

7 Replies to "Distractie maxima la o incercare de teapa prin telefon"

gravatar

Bogdan Anghelina  on January 28, 2010

Foarte bine ai reactionat :)). De multe ori m-am folosit de creativitate pentru glume la telefon pentru amuzamentul personal si cel al prietenilor mei, dar desigur nu m-am folosit niciodata de trucuri de acest gen pentru a fura credit/incarca credit etc. De obicei cand sunt sunat cu numar ascuns abordez persoana cu calm fiindca cel mai probabil e o farza/gluma sau o serie de injuraturi sau amenintari.

gravatar

Tweets that mention Distractie maxima la o incercare de teapa prin telefon | Dan Virtopeanu -- Topsy.com  on January 29, 2010

[…] This post was mentioned on Twitter by Costin ✔ and Mirabela Pirvu, Alex ex NeneaCuSfatu. Alex ex NeneaCuSfatu said: RT @eCostin: Distractie maxima la o incercare de teapa prin telefon. http://sp2.ro/11edd7 (via @virtopeanu) […]

gravatar

Marius Popa  on February 2, 2010

He, he…! Tare asta! :))

gravatar

iulica  on December 17, 2010

eu am luat teapa cu 13 euro, exact la fel fratilor aveti grija!!!

gravatar

iulica  on December 17, 2010

am devenit suspicios si nu am facut sa scriu numele DUMITRU GEORGE si o fost primul link aparut, bine ca m-am oprit aici.

gravatar

Spam/scam in numele Blackberry | Dan Virtopeanu  on March 19, 2011

[…] vor să-și păcălească victimele folosindu-se de nume importante din telecom s-a extins de la operatori la producătorii de telefoane […]

gravatar

Paul German  on June 12, 2015

Am fost inselat de acest nr de telefon: 0749111443. Mi s-au cerut bani sub pretextul ca unul din copiii mei a avut accident iar daca nu vreau ca el să aibă dosar penal, sa transfer 1500 de euro pe acest nr: 0749111443

Leave a Comment