Optimism 2009 si TwitterWall

Posted on October 30, 2009, by Dan Virtopeanu, under Internet, Personal, Telecom.

Cu ocazia ediției de toamnă Optimism 2009 organizată de Evensys și sponsorizată de pufuleții Gusto am lansat proiectul TwitterWall împreună cu Cristian Manafu. Este o soluție de preluare, filtrare și afișare a mesajelor dedicate unui eveniment trimise pe twitter sau prin sms la un număr scurt valabil în toate rețelele mobile care oferă acest serviciu în România. Colaborarea cu Cristi și Evensys a început acum 3 ani și a permis afișarea în timp real pe un ecran a comentariilor și întrebărilor din partea celor prezenți la eveniment, iar la anumite evenimente am oferit și sistemul de vot prin sms cu sau fără afișare a rezultatelor. Între timp internetul mobil a devenit tot mai popular și folosirea Twitter live de la evenimente a depășit numărul mesajelor sms, ceea ce a dus la soluția twitterwall, care afișeză mesajele primite în timp real la locația evenimentului și pe site, unde vom crea și arhiva evenimentelor cu mesajele asociate. Soluția este în beta, urmând să mai testăm unele funcționalități – de exemplu preia de pe twitter mesajele care conțin cuvântul asociat evenimentului cu sau fără #, iar orice feedback este binevenit. Un scurt bilanț pentru optimism09 : peste 400 de mesaje din care aproape 300 în timpul evenimentului.

Cât despre evenimentul propriu zis, el a fost la fel de reconfortant și tonic ca prima ediție, cu mulți invitați optimiși și care au reușit să găsească drumul spre succes. Nu se poate descrie în cuvinte, vă recomand să urmăriți înregistrările când vor apare pe site-ul evenimentului. În afară de prezentarea lui Bogdan Naumovici pe care sper să o văd și pe slideshare am rămas și cu un citat care mi-a plăcut “Opusul jocului nu este munca, este depresia” (știu că sunt subiectiv mai ales că am lansat recent jocul Presedintele meu unde am depășit pragul de 10000 jucători activi).

În încheiere le mulțumesc colegilor mei Bogdan și Liviu care au implementat proiectul și lui Daniel pentru suportul din timpul evenimentului, iar vouă, cititorilor, vă doresc un final de săptămână și de an la fel de optimist ca Optimism 2009!
Update Am primit cifrele finale cu traficul prelucrat de twitterwall de la colegii mei: peste 500 mesaje primite, din care 338 in timpul evenimentului :)

3 Replies to "Optimism 2009 si TwitterWall"

gravatar

Ileana Ghita » Optimism 2009  on October 31, 2009

[...] Twitter Wall-ul a fost, ca şi la Webstock, extrem de util pentru cei din sală, cât şi pentru cei care urmeau live stream-ul. Se pare că acum, ideea de la Webstock s-a transformat într-un proiect în toată regula (detalii aici) [...]

gravatar

Optimism 2009 - ediţia de toamnă - poze, filmuleţe şi păreri | Blogu` Lu` Sorin  on October 31, 2009

[...] 2009: ladylook; apPRentice.ro -1; Andreea Vasile -1-2-3; Anca Banita; Ileana Ghita; Liana; Swamp; Dan Virtopeanu şi aştept şi alte posturi…hai că se [...]

gravatar

newdada  on November 2, 2009

subscriu … :) ;

Leave a Comment