Advergame OMV Bixxol
Posted on September 29, 2009, by Dan Virtopeanu, under Internet.
Luna aceasta un joc de calculator (în browser) reușit care are în prim plan uleiurile OMV Bixxol este disponibil pentru amatorii de relaxare combinată cu premii. Se pare că unul din obiectivele principale ale proiectului este de a colecta o bază de date întrucât marele premiu, o excursie pentru doi în Noua Zeelandă, poate fi câștigat de oricine se înscrie în joc – premiile secundare fiind condiționate de poziția din clasament.
Este un advergame clasic pentru că poate fi jucat fără condiționarea achiziției unui produs iar game designul este construit în jurul uleiurilor auto/moto. Pe scurt misiunea jucătorului este de a scădea nivelul de poluare dintr-un orașul virtual deplasându-se cu o mașină în ajutorul vehiculelor cu patru sau mai puține roți care au motorul blocat. Deblocarea lui se face folosind un recipient de ulei Bixxol cu care te aprovizionezi de la una din benzinăriile OMV (unde faci și plinul cu benzină). Acțiunea se desfășoară în 3 etape de câteva minute corespunzătoare a 3 zone diferite din oraș, trecerea la etapa superioară fiind condiționată de performanțele avute.
Mi se pare un bun exemplu de advergame de urmat de către alte branduri. Dincolo de contactul relaxant cu brandul și produsul promovat, menționam obiectivul de obținere a unei baze de date cu jucătorii pentru comunicări ulterioare. Vorbind de comunicare, jocul nu cred că este prea cunoscut întrucât cu o săptămână înainte de final erau mai puțini de 100 de jucători care parcurseseră toate cele 3 etape, deci e o bună ocazie să vă înscrieți și voi în lupta împotriva poluării