Cresc vanzarile de smartphones
Posted on May 21, 2009, by Dan Virtopeanu, under Telecom.
Conform ultimului raport Gartner în primele 3 luni ale anului s-au vândut peste 36 mil. smart phone față de 32 mil. vândute in trimestrul 1 al lui 2008. Este singura veste buna din raport, întrucât vânzările globale de telefoane au scăzut la 269 mil. raportate la cele 294 milioane de pe primele 3 luni ale anului trecut.
Top 5 global e asigurat de aceleași branduri, cu Nokia pe primul loc care, deși are cotă în scădere la 36%, a vândut mai mult decât locurile 2-4 (Samsung, LG si Motorola – LG a depășit Motorola) iar SonyEricsson încheie topul. Samsung, LG, BlackBerry si iPhone (locurile 2 si 3 la smartphone dupa Nokia) sunt câștigătorii care au vândut mai multe telefoane decât in perioada precedenta. Topul smartphone este încheiat de HTC (vânzări în ușoară creștere) și Fujitsu.
Tendința de creștere a vânzării de smartphone (conform estimărilor specialiștilor din industrie) asigură o creștere și a potențialilor consumatori de aplicații mobile și de internet mobil (gradul de folosire a aplicațiilor mobile și a internetului mobil fiind mult mai ridicat decât in cazul telefoanelor uzuale). Așa cum remarca și Tomi Ahonen, oportunitățile din online se muta în mediul mobil, grăbiți-vă